Rețeaua Integrată de Sprijin Pentru Educație Incluzivă  
– risei –

Despre proiect

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.450.715 € oferit de Norvegia în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de operator de program. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de incluziune socială a copiilor și tinerilor aflați în situații de risc prin crearea unei Rețele Integrate de Sprijin prin Educație Incluzivă în trei județe: Ilfov, Neamț și Iași. Prin activitățile propuse, proiectul dezvolta o rețea de sprijin la nivelul celor trei județe ce oferă o educație de calitate, echitabilă și incluzivă în raport cu nevoile fiecărui copil/tânăr. Astfel, proiectul contribuie la scăderea fenomenului de abandon școlar și la asigurarea unui acces neîngrădit pentru copii cu nevoi speciale (CES) la o educație de calitate.

Află mai multe
www.frds.ro www.eeagrants.ro
Grup țintă
840
COPII

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014-2021. Conținutul acestui text nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului.

”Working together for a green, competitive and inclusive Europe”

Galerie cu imagini

Parteneri

Contact

Pentru informaţii oficiale despre Granturile Norvegiene, accesaţi www.eeagrants.ro și www.frds.ro